“Efectul MEGA. SPORT.” – poveștile unor atleți cu performanțe remarcabile
Știm cu toții cât de importante sunt beneficiile sportului asupra sănătății fizice. În schimb, avantajele psihice nu sunt atât de cunoscute publicului. Pe lângă dezvoltarea abilităților de concentrare și motivație, crearea unei discipline și creșterea încrederii în sine, sportul este o unealtă vitală pentru sănătatea mentală, mai ales în perioade dificile. Pe durata pandemiei, împreună cu prietenii de la Mega Mall am creat o platformă de comunicare unică, în care am discutat despre problemele mentale accentuate de pandemie, așa cum subliniază Organizația Mondială a Sănătății, totul din perspectiva atleților de performanță, care s-au confruntat cu astfel de provocări pe durata carierei.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Eurosport, iar în acest articol vă invităm să descoperiți portretele sportivilor invitați, cât și felul în care aceștia au abordat teme sensibile, venind cu soluții pentru ca noi, toți cei care ne confruntăm cu efectele pandemiei COVID-19, să putem trece mai ușor peste acestea.
Seria episoadelor educaționale a debutat cu Denisa Dragomir, campioană europeană de Skyrunning, care alături de Ion Alexandru, moderator Eurosport, au discutat despre cum sportul de performanță i-a influențat viața și cum a reușit să depășească momentele de instabilitate emoțională pe durata carierei.

Poveștile sportivilor au continuat cu Vasile Maftei, fotbalist care a câștigat Liga 1, Cupa României și a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA. Acesta ne-a dezvăluit cum a reușit să facă față stresului pe durata carierei.

Teodora Meluță este jucătoare de fotbal feminin, campioană a României și componentă a Echipei Naționale de Fotbal Feminin. În acest episod vom afla cum a reușit Teodora să facă față depresiei pe durata carierei și care sunt concluziile despre cum poate fi depășită această problemă.

Adrian este un jucător român de tenis, activ în circuitul ATP Challenger Tour și component al echipei României la Cupa Davis. A jucat la nivel înalt de la juniorat, fiind finalist la Campionatele Europene din 2003. În 2012 a intrat între primii 100 de jucători ai lumii după două turnee ATP și și-a stabilit și locul 79 în ierarhia profesionistă a tenismenilor.

Preocuparea față de părerile celor din jur se aplică la fiecare dintre noi, indiferent de nivelul la care performăm în activitatea de zi cu zi. Campioană națională în probele de 100 și 200 de metri, Marina Andreea Baboi s-a menținut în ultimii ani pe primul loc în România în sportul pe care îl practică, însă acest lucru nu a ferit-o de teama de a fi judecată. Am aflat de la cea mai rapidă femeie din România cum reușește să se țină departe de efectele acestor temeri.

În ultimul episod vom afla despre cum anxietatea are ca fundament sentimentul de teamă față un obiect bine precizat. Monica Roșu și-a început cariera de gimnastă la vârsta de patru ani și a participat la Campionatele Europene pentru juniori, unde a câștigat multiple medalii. Vârful de performanță în cariera Monicăi a fost atins în 2004, atunci când a obținut medalii de aur individuale și de echipă, atât la Campionatul European, cât și la Jocurile Olimpice de la Atena. Conversația despre acest subiect a luat amploare în ultima vreme în urma pandemiei, însă cauzele sunt vaste și conversația trebuie să fie extinsă dincolo de pandemie. Pentru o atletă de talie mondială, care a fost medaliată olimpică înainte de vârsta de 18 ani, problemele de anxietate nu au lipsit. Monica va vorbi despre procesul de a trece peste acest gen de dificultăți încă de la o vârstă fragedă.
